Shan Sa, Împărăteasa, Editura Polirom, Iași, 2014
La început de secol VII, în familia guvernatorului de provincie Wu se naște un copil hărăzit unui nume plin de speranță: Lumina. Însă Lumina este, în ciuda nădejdilor familiei sale, o fetiță. Încă de mică ea anunța un destin aparte: la un an, dintre toate obiectele așezate în jurul său, ignoră podoabele și mărunțișurile femeiești și alege o jucărie rece ca gheața: sabia tatălui său. Și va fi sortită să îmblânzească un imperiu, fiindcă va deveni împărăteasă a Chinei, unica femeie numita Împărat Sacru al celui mai întins imperiu de sub cer. Având în centru un personaj fascinant, a cărui istorie a fost răstălmăcită secole de-a rândul, Împărăteasa lui Shan Sa dezvăluie o poveste în care se împletesc suferința, războiul, prosperitatea, măreția și înțelepciunea unei vieți extraordinare.