Acasă calendar „Să nu uităm nicicând!”

„Să nu uităm nicicând!”

55
3

sa-nu-uitam

„Să nu uităm nicicând!

 Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași și Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi, Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Iaşi vă invită miercuri, 13 mai 2015, începând cu ora 10.00, la Căminul de Bătrâni “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi (situat în Bucium), la manifestarea muzical-literară: Să nu uităm nicicând!.

Evenimentul aduce în prim plan două evenimente importante pentru carte și societate: Ziua păsărilor și a arborilor și Ziua Europei. Grupul vocal „Șogorițele”, care s-a oferit voluntar al Bibliotecii Judeţene din partea Asociației pentru seniori „AFECT” Iași, va implica în cântec și discuții pe acei participanți de vârsta a 3a care își vor manifesta dorința de a participa activ alături de voluntarii noștri.

Întâlnirea are loc în cadrul manifestărilor din Săptămâna Națională a Voluntariatului și se desfășoară în cadrul Proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Județene.

Manifestarea este organizată în parteneriat cu Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi și Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Vă aşteptăm miercuri, 13 mai 2015, începând cu ora 10.00, la Căminul de Bătrâni Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Iaşi din strada Mihail Cornea, Nr. 40-46, alături de grupul vocal  „ŞOGORIŢELEal Asociaţiei AFECT.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here