Ziua Europei în literatură și artă

Marți, 9 mai 2017, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Bucium, Iaşi și Asociația „AFECT” vă invită să participați la activitatea „ Ziua Europei în literatură și artă”din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.

Vom celebra Ziua Europei prin prezentarea cărților și a albumelor de artă aflate în colecțiile bibliotecii. De asemenea vom asculta Odă bucuriei de Ludwig van Beethoven și alte compoziții orchestrale din selecțiile Secției de artă și colecții speciale. Imnul Uniunii Europene este o odă scrisă în 1785 de către poetul și istoricul german Friedrich Schiller, cunoscută mai ales pentru muzica pe care a fost pusă de către Beethoven.

Prin acest proiect ne propunem să valorificăm potențialul bibliotecii, prin deschiderea unor puncte de împrumut realizate în parteneriat cu centrele de cartier și căminele pentru pensionari și prin organizarea unor activități de recreere și informare destinate lor.

 Vă aşteptăm marți, 9 mai 2017, începând cu ora 10.00, la sediul Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din  Bucium, Iaşi.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva