Yann Martel, Viaţa lui Pi

viata-lui-pi-top-10_1_fullsize

Yann Martel, Viaţa lui Pi, Iaşi, Polirom, 2014

Plecat în India ca să-și poată găsi inspirația pentru a scrie un roman despre Portugalia anului 1939, naratorul trebuie să se întoarcă pe meleagurile Canadei, unde povestea sa îl aștepta. Ca și în basmul popular românesc al păsării măiastre pe care eroul o caută zadarnic în lumea întreagă doar pentru a o găsi în poarta casei așteptându-l să se întoarcă, Pi ne vorbește despre rolul esențial, acum uitat, al povestitorului pentru comunitate și ne aduce aminte că, de multe ori, adevărurile fundamentale se află chiar în fața noastră așteptând să fie descoperite.

Scris într-un stil simplu și absolut nepretențios, cu descrieri detaliate ale faptelor, aproape exhaustive uneori (cum ar fi descrierea vieții leneșilor de la început), Viața lui Pi este o parabolă modernă despre supraviețuire și despre credință. Plecat împreună cu familia și o parte din ceea ce fusese grădina zoologică din Pondicherry, orașul său natal, grădină zoologică pe care o condusese tatăl său și-i fusese cămin timp de mulți ani, adolescentul Pi Patel (pe numele complet Piscine Molitor Patel) trebuie să supraviețuiască singur în mijlocul Pacificului după ce o furtună, și o posibilă eroare umană, duc la scufundarea navei pe care erau îmbarcați. Un Robinson Crusoe naufragiat, de data aceasta, pe mare timp de 227 de zile, Pi Patel își rememorează dificila aventură căreia îi dă o semnificație personală, punându-ne în final, într-o manieră originală, în fața celebrului pariu al lui Pascal: „Dacă Dumnezeu nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă există, am câștigat totul”.

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva