Workshop „Rolul lecturii în modelarea comportamentului”

 

Luni, 3 aprilie 2017, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași s-a desfășurat atelierul „Rolul lecturii în modelarea atitudinilor şi a comportamentului”, ocazie cu care au fost prezentate concluziile în urma derulării a trei proiecte de lectură derulate în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Neculce” și Asociația „Societatea pentru Psihologie” Iași.

Elena Marciuc de la Asociația „Societatea pentru Psihologie”, voluntar al Bibliotecii, a prezentat implicațiile analfabetismului funcțional mai ales la nivelul elevilor. Prof. Marilena Spiridon de la Școala „Ion Neculce” a prezentat beneficiile proiectului realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană, care are ca scop aprofundarea lecturii. Alături de elevii implicați în proiectul „(Citesc!)n bibliotecă – îmi schimb comportamentul!” și de profesorii invitați din cadrul proiectului Atitudini, am discutat implicațiile cititului împreună și despre alte modalități de a atrage copiii către acest tip de activitate.

Mulțumim doamnelor prof. Alina Titiniuc și prof. Ofelia Lungu (coordonatorii Concursului Educațional Județean „Lectura, cuvânt și imagine”), de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din Iași, voluntarei Alexandra Apetri de la Asociația „Societatea pentru Psihologie” și tuturor participanților pentru implicare.

Chestionarele de feedback au relevat necesitatea abordării unor astfel de teme, dezbaterea lor aprofunată și implicarea motivațională în astfel de proiecte.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva