Tradiții româno-elene

Luni, 26 iunie 2017, de la ora 16.30, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” va avea loc manifestarea în oglindă „Tradiții româno-elene”.

Vedeta acestei acțiuni va fi IA românească, sărbătorită în întreaga lume la data de 24 iunie.

Deoarece la întâlnirea anterioară coregraf  Laura Ioana Tîrnovanu, alături de ansamblul ARMONIA, secțiunea juniori a comunității elene, au prezentat câteva din dansurile specifice Greciei continentale și insulare, a venit rândul românilor să-și prezinte tradițiile.

Voluntarele Alina Cărăușu (anul III dirijat și cor) și Lorena Dupu (anul II, Pedagogie muzicală), studente ale Universității de Arte Iași, ne vor introduce în atmosfera nunții și a obiceiurilor satului românesc.

Vom dezbate împreună cu cei prezenți asemănările și deosebirile dintre tradițiile noastre.

Studentele de la Universitatea de Arte „George Enescu” sunt coordonate de către lector dr. Cristina Răducanu.

Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul „Miron Costin” vor fi coordonați de către profesorii Geanina Honceriu, Simona Manu, Cezara Ștefănescu.

Doamna Evanthia Papaefthymiou va gira această manifestare din partea Comunității Elene din Iaşi.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva