Tradiții de Dragobete

Joi, 23 februarie 2016, începând cu ora 09.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, Asociația „AFECT”, Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Bucium, Iaşi, vă invită la manifestarea „Tradiții de Dragobete”.

Doamna Atena Gaspar va prezenta obiceiuri, tradiții și poezii de Dragobete. Senioarele: d-na Nina Guzgan, d-na Ileana Ciulu, d-na Elena Bulgaru și d-na Lenuța Gavrilă vor susține un scurt program.

Reprezentanții Bibliotecii Județene vor aduce în prim plan cărțile și poveștile din ele, care prezintă acest subiect.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Carte și tradiție românească”.

Proiectul „Carte și tradiție românească” se desfășoară în cadrul programului „Biblioteca și Societatea” al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași și își propune să încurajeze cunoașterea, cultivarea și prezervarea tradițiilor românești, cu precădere a celor din zona Moldovei. Se au în vedere expunerile pe diferite teme, dar și expozițiile mixte de carte și obiecte tradiționale.

Vă aşteptăm marți, 23 februarie 2017, începând cu ora 09.00, la sediul Centrul pentru persoane vârstnice – Direcția de Asistență Comunitară Iași, din Aleea Rozelor nr. 20.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva