Ștefania Ciubotaru, Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947)

curtea regala

Ștefania Ciubotaru, Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947), Editura Cartex, București, 2012

„Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947) radiografiază existenţa cotidiană a celor trei familii regale (regele Ferdinand I şi regina Maria, regele Carol al II-lea şi regele Mihai I), prezentând modul de constituire al acestora, relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile dintre fraţi, ce venituri aveau şi cum îşi cheltuiau aceste venituri, unde şi cum locuiau, cum se îmbrăcau şi ce mâncau, cum îşi petreceau timpul liber printre activităţile oficiale la care trebuiau să participe, care erau relaţiile cu rudele şi persoanele din imediata apropiere şi care a fost starea de sănătate şi bolile de care au suferit membri familiei regale, unele dintre acestea fiindu-le fatale. Cartea de faţă prezintă o imagine concretă şi extrem de amplă a vieţii cotidiene a unei familii, care, dincolo de orice dispute politice şi abordări subiective, a condus România timp de mai mult de trei decenii. Istoria acestei ţări – cu succesele şi înfrângerile ei, cu momentele ei de glorie şi de disperare – a avut în frunte o Casă Regală care şi-a adus contribuţia la evoluţia României în prima jumătate a secolului al XX-lea.”

prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva