”Și noi avem drepturi”

20161118_115304

Vineri, 18 noiembrie 2016, micuții clasei I C ai Școlii „Gh. I. Brătianu”, îndrumați de minunatul lor dascăl, doamna Emilia Damir, au fost din nou oaspeții Filialei „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, de data aceasta pentru a marca „Ziua Internațională a Drepturilor  Copilului” (sărbătorită anual pe 20 noiembrie).

Și,  ca de fiecare dată, ne-au încântat prin interesul manifestat și prin setea lor de cunoaștere…

Am urmărit împreună imagini viu colorate și am povestit, într-o atmosferă ludică, despre drepturile pe care toți copiii din lume ar trebui să le aibă și, nu în ultimul rând, despre îndatoririle lor.

Astfel, au învățat cu toții că au dreptul de a primi, dar și obligația de a oferi celorlalți…

Și pentru a ne dovedi, o dată în plus, că „ȘI EI AU DREPTURI” și că le cunosc foarte bine, ne-au oferit câteva lucrări tematice de artă plastică și decorativă create de ei, pe care le-am expus, la „loc de cinste”, în bibliotecă.

La sfârșitul întâlnirii noastre micuții au primit, spre aducere-aminte, pliante frumos colorate și semne de carte personalizate, pe care stă scris, cu litere… de-o șchioapă, NUMELE  fiecăruia dintre ei, semne ale… promisiunii că paginile care le dăruiesc atâtea povești minunate vor fi protejate, spre a putea bucura și sufletele altor copilași…

Pentru că… ȘI CĂRȚILE AU DREPTURI, nu-i așa…?

Vă invităm să vizionaţi câteva secvenţe din timpul ativităţii.



comentarii (1)

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva