Sesiune de informare în cadrul proiectului „Copiii singuri acasă”

Luni, 27 februarie 2017, echipa proiectului “COPIII SINGURI ACASĂ” a fost întâmpinată cu mult entuziasm de elevii claselor pregătitoare de la Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu” Iași coordonată cu profesionalism de director, prof. Adriana Năstase și profesor-învățător Cristina Blăjuț.

Sesiunea de informare educațională a fost susținută de reprezentantul Secției 4 Poliție Iași – Compartimentul Poliţiei de Proximitate prin agent șef adjunct de poliție, Tudorița Grădinariu ce a prezentat interactiv pentru elevii prezenți informații în ceea ce privește cunoașterea de către elevi și profesori a unei atitudini pro-sociale de creștere a siguranței personale și de prevenire a comportamentului deviant.

La activitate au fost prezenți voluntarii-studenți de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi), prin Asociaţia E-team Psychology și voluntarele Andra Boșcodeală și Maria Jouda Bader de la Crucea Roșie-Filala Iași care ne-au învățat „altfel” regulile elementare de acordare a primului ajutor în caz de accident de orice natură.

Micuții elevi au primit informații despre serviciile bibliotecii, despre activități și concursuri organizate pentru vârsta lor și cum se eliberează un permis la bibliotecă precum și autocolante, pliante ale bibliotecii și ale Filialei Ateneu.

Mulțumim tuturor pentru implicare și Apolloniei TV!

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva