Pierre Michon, Cei unsprezece

unsprezece

Pierre Michon, Cei unsprezece, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012

Pasionat de istorie şi de pictură, Pierre Michon întreprinde prin această carte o incursiune în zilele sumbre ale Revoluţiei franceze, imaginând un tablou cu cei unsprezece membri ai Comitetului de salvare naţională, pe care îi prezintă sarcastic, ca pe nişte provinciali rataţi, (în tinereţe nutrind ambiţii literare), maşini puternice, detracate ale întunecatelor zile revoluţionare. Ei au suspendat constituţia, au instaurat dictatura şi teroarea timp de un an până la căderea lui Robespierre. Sunt astfel portretizaţi Robespierre, Saint-Just şi acoliţii lor, individualizaţi de penelul pictorului Franţois-Elie Corentin, acel „Tiepolo al Terorii”, căruia câţiva membri ai Comitetului îi comandă tabloul. Comandă care trebuie să se plieze pe alternativa diabolică a acelor zile, în funcţie de victoria, respectiv de căderea taberei lui Robespierre: „şi-ntr-un caz şi-ntr-altul, trebuia ca tabloul să fie just, să funcţioneze; ca Robespierre şi ceilalţi să fie văzuţi ca nişte reprezentanţi mărinimoşi sau ca nişte tigri însetaţi de sânge, după cum faptele pretindeau o lectură sau alta”. Povestea tabloului este bogată în detalii şi artificii narative, ieşite din imaginaţia autorului. Se împleteşte Istoria şi imaginarul, favorizând o reflecţie asupra raporturilor dintre artă şi putere, asupra caracterului relativ al reperelor noastre, asupra inserţiei noastre în realitate, în ultimă analiză a raportului dintre realitate şi ficţiunea primară.

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva