Pablo Neruda, Nu există lumină pură

neruda

Pablo Neruda, Nu există lumină pură, Bucureşti, Art, 2015

Eu vin dintr-o provincie obscură, dintr-o ţară pe care o tăioasă geografie o separă de toate celelalte. Am fost cel mai disperat dintre toţi poeţii, iar poezia mea a fost regională, dureroasă şi ploioasă. Dar am avut întotdeauna încredere în om. Şi nu mi-am pierdut niciodată speranţa. – Pablo Neruda

Poetul palpează spaţiul şi substanţa confuză din realitatea imediată, încercând să forţeze misterul transcendenţei. Poezia şi viaţa pe care o conţine îi apar ca o descoperire uimitoare, terifiantă, dar şi fastuoasă prin spectacolul diversităţii lor. Neruda intuieşte „gravitatea şi misterul vieţii“, cum ar spune Fernando Pessoa. Şi dobândeşte deja convingerea că această viaţă este şi viaţa poeziei. – Dinu Flămând

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva