Suzanne Collins, Jocurile Foamei 3: Revolta

Suzanne Collins, Jocurile Foamei 3: Revolta (Titlul original: Mockingjay), Traducere de Ana-Veronica Mircea, Colecţia „Nemira Junior”, Editura Nemira, 2010, 552 p.

Suzanne Collins (n. 1964) scrie, în principal, pentru publicul tânăr şi pentru adolescenţi. A debutat în anul 2003 cu romanul pentru copii Gregor the Overlander, primul volum al seriei de mare succes Underland Chronicles – povestea lui Gregor şi a surorii sale Boots, care descoperă în propriul apartament intrarea într-un tărâm magic, Underland.

În 2008, Suzanne Collins publică primul volum din trilogia Jocurile Foamei. De data aceasta autoarea spune povestea lui Katniss Everdeen, o adolescentă în vârstă de 16 ani. Aceasta locuieşte în Panem, o localitate săracă aflată sub tirania Capitoliului. În fiecare an, două dintre cele douăsprezece districte care formează Panemul sunt obligate să trimită câte un reprezentant care va participa la o întâlnire sângeroasă.

Katniss a supravieţuit calvarului Jubileului Pacificării şi împreună cu familia ei şi Gale este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar preşedintele Snow îi pregăteşte o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluţiei. Pe măsură ce evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriţi. Consecinţele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor creşte, iar Katniss trebuie să găsească o soluţie ce pare din ce în ce mai imposibilă.

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva