Stephen King, Turnul întunecat 1: Pistolarul

Stephen King, Turnul întunecat 1: Pistolarul (Titlul original: The Gunslinger), Traducere de Mircea Pricăjan, Editura Nemira, 2013, 127 p.

Stephen King s-a născut în Portland, Maine, în 1947. A urmat cursurile Universităţii Maine din Orono. În timpul facultăţii a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ţinut şi o rubrică permanentă. A îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau în special filme de groază şi SF.

În 1960, Stephen King l-a descoperit pe H. P. Lovecraft, care a avut o influenţă decisivă asupra carierei sale. Acesta a fost momentul în care marele autor a început să scrie poveşti la o maşină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery.

Din 1975, Stephen King îşi va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare şi, într-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate. De asemenea, Stephen King acorda permisiunea studenţilor la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. A doborât toate recordurile de vânzare şi a primit numeroase premii.

„Plasată într-o stranie lume paralelă, cu o imagistică vizuală hipnotică şi personaje de neuitat, seria Turnul Întunecat este creaţia cea mai vizionară a lui King, un amestec magic de science-fiction, fantasy şi horror, care îi încununează întreaga operă.” (Barnes & Noble)

„Dacă vă va vrăji saga Turnului Întunecat, fie și numai un pic, socotesc că-mi voi fi făcut treaba – care a început în 1970 și s-a încheiat în bună parte în 2003. De fapt, când te afli în căutarea Turnului Întunecat, timpul nu mai are nici o măsură.” (Stephen King)

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva