Naomi Novik, Temeraire 3: Războiul pulberii negre

Naomi Novik, Temeraire 3: Războiul pulberii negre (Titlul original: Black Powder War), Traducere de Laura Bocancios, Colecţia „Nemira Junior”, Editura Nemira, 2013, 384 p.

Naomi Novik s-a născut în 1973, la New York, într-o familie de imigranţi polonezi. A studiat literatura engleză la Universitatea Brown, pe care a absolvit-o în 1995. A urmat un masterat în informatică la Universitatea Columbia şi a lucrat o vreme ca programator.

Scris în doar două luni, la începutul anului 2004, primul ei roman, Dragonul Maiestăţii Sale, care deschide seria Temeraire, a fost publicat în martie 2006. În anul 2007, Naomi Novik a obţinut Premiul „John W. Campbell” pentru cel mai bun tânăr autor, precum şi premiile „Compton Crook” şi „Locus”, pentru cel mai bun roman de debut. În acelaşi an a fost nominalizată şi pentru Premiul „Hugo”. În anul 2006, Peter Jackson, cunoscutul regizor al trilogiei Stăpânul inelelor, a achiziţionat drepturile de adaptare cinematografică pentru seria Temeraire.

Războiul pulberii negre, a treia carte din seria de succes Temeraire, este ca o călătorie spectaculoasă în timp, o călătorie în timpul căreia fantezia se confundă cu realitatea şi trecutul se însufleţeşte.

Din Imperiul Otoman s-au cumpărat trei ouă de dragon foarte preţioase, iar căpitanul Laurence şi uriaşul dragon Temeraire trebuie să străbată Turcia, pentru ca transportul să ajungă în siguranţă în Anglia. Cei doi ajung în ţinuturile Germaniei la timp pentru a fi martori la Bătălia de la Jena, se confruntă cu soldaţii lui Napoleon, cu un dragon periculos din Franţa şi cu alte personaje de basm. Povestea născocită de Naomi Novik, în care cititorul descoperă personaje irezistibile, se citeşte pe nerăsuflate.

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva