D. J. MacHale, Pendragon 2: Faar, oraşul pierdut

D. J. MacHale, Pendragon 2: Faar, oraşul pierdut, Traducere de Silviu Genescu, Colecţia „Nemira Junior”, Editura Nemira, 2011, 567 p.

D. J. MacHale s-a născut la 11 martie 1956, în Greenwich, Connecticut (SUA). Este scriitor, regizor, producător executiv şi creator al mai multor seriale populare de televiziune şi filme, printre care Are You Afraid of the Dark?, Chris Cross (Premiul „CableACE”, pentru cel mai bun serial pentru tineri), Enyclopaedia Brown, Boy Detective, Tower of Terror, Ghostwriter şi Afterschool Specials. Este coautor al cărţii The Tale of the Nightly Neighbours, bazat pe propriile sale capacităţi telepatice. A scris şi o adaptare poetică a unui basm popular clasic, East of the Sun and West of the Moon. A debutat cu seria fantasy pentru copii Pendragon, care s-a bucurat de un uriaş succes.

Smuls din sânul familiei sale şi confortul căminului său din suburbii, Bobby este aruncat în mijlocul unui conflict inter-dimensional uriaş, în care sunt implicate tensiuni rasiale şi ecosisteme în primejdie. Pentru Bobby este o călătorie prin pericol şi necunoscut, iar succesul sau eşecul său nu pot determina soarta întregii lumi…

De-abia ieşit din prima sa călătorie pe Denduron, Bobby se trezeşte în teritoriul Cloralului, o lume vastă, acoperită în întregime de apă. Cloralul este în pragul unui dezastru de proporţii apocaliptice. Citind jurnalele trimise de Bobby acasă, prietenii lui află că locuitorii disperaţi ai oraşelor plutitoare, expuse primejdiei, sunt în pragul războiului. Poate Bobby să dea o mână de ajutor la alungarea piraţilor din acest loc şi să găsească legendarul oraş dispărut, Faar, care ar putea fi cheia supravieţuirii Cloralului?

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva