William Faulkner, O parabolă

 

William Faulkner, O parabolă, traducere de Mircea Ivănescu, Grupul editorial RAO, 2011, 480 p.

 

William Faulkner s-a născut pe 25 septembrie 1897, la New Albany, Mississippi, fiind primul născut dintre cei patru fii ai soţilor Murry Cuthbert Faulkner şi Maud Butler Faulkner. În 1916, începe să scrie versuri, se va considera până târziu poet printre romancieri. Se stinge din viaţă în 6 iulie 1962, în urma unei crize cardiace.

În anul 1949, devine laureat al Premiului Nobel, iar în 1955 va câştiga Premiul Pulitzer pentru O parabolă. În anul 1963, postum, primeşte Premiul Pulitzer pentru Hoţomanii.

O parabolă – roman alegoric despre Primul Război Mondial, acţiunea acestuia desfăşurându-se în tranşeele din Franţa – este considerat o mare operă despre un mare război, fiind una din operele majore scrise de Faulkner, el însuşi luptând în război.

Într-o dimineaţă de mai a anului 1918, un eveniment neobişnuit se petrece pe câmpul de bătălie din Franţa. Trupele franceze şi germane se întâlnesc faţă în faţă după 4 ani de lupte în tranşee. În zori, regimentul aflat sub comanda generalului Gragnon refuză să atace… Un alt eveniment ciudat se petrece când germanii, în loc să profite, nu fac nicio mişcare. La prânz, pe întregul front a încetat focul, iar generalul Gregnon cere ca întregul regiment să fie executat.

O parabolă a pornit de la o idee şi o speranţă, gândul neexprimat că dacă Iisus s-ar fi ivit de două ori, ar fi fost răstignit pe cruce de două ori, şi, pe de altă parte, că poate ni s-a mai acordat o şansă.” (William Faulkner)

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva