Stephen King, Turnul întunecat 3: Ţinuturile pustii

Stephen King, Turnul întunecat 3: Ţinuturile pustii (Titlul original: The Wastelands), Traducere de Mircea Pricăjan, Editura Nemira, 2010, 496 p.

Stephen King s-a născut în Portland, Maine, în 1947. A urmat cursurile Universităţii Maine din Orono. Din 1975, Stephen King îşi va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare şi, într-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate.

Roland, ultimul pistolar, se apropie tot mai mult de Turnul Întunecat, care îi bântuie visele şi coşmarurile. Urmăriţi de Străinul fără Vârstă, el şi prietenii lui se aventurează pe un drum plin de pericole până la Lud, oraşul pustiit. Iar pe măsură ce traversează deşertul damnării, în această macabră lume nouă, încep să priceapă cine – şi ce – îi face să meargă mai departe. Amestec desăvârşit de acţiune şi suspans, Ţinuturile pustii îi lasă pe cititori cu răsuflarea tăiată în aşteptarea următorului volum. Căci Turnul e din ce în ce mai aproape…

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva