O carte pentru vârsta a treia: „Spre o îmbătrânire activă”

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin şi Elena” Iaşi, vă invită marți, 11 iulie 2017, ora 09.00, să participați la activitatea „Spre o îmbătrânire activă din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.

Doamna Atena Gaspar va dezbate subiectul atât de actual al „ îmbătrânirii active” și al importanței sociale de cunoaștere a valențelor acestuia.

Reprezentanții bibliotecii vor aduce în prim plan cărțile de sociologie care au la bază această idee aflate în colecțiile Biroului Împrumut carte pentru adulți.

Prin acest proiect ne propunem să valorificăm potențialul bibliotecii, prin prezentarea colecțiilor existente și deschiderea unor puncte de împrumut realizate în parteneriat cu centrele de cartier și căminele pentru pensionari și prin organizarea unor activități de recreere destinate lor.

Vă aşteptăm marți, 11 iulie 2017, începând cu ora 09.00, la sediul Centrul pentru persoane vârstnice – Direcția de Asistență Comunitară Iași, din Aleea Rozelor nr. 20.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva