O carte pentru vârsta a treia: Iașul de altă dată

Joi, 20 iulie 2017, de la ora 09.30, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Bucium, Iaşi și Asociația „AFECT” vă invită să participați la activitatea „Iașul de altădată”din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.

Vom aminti despre istoria capitalei Moldovei prin prezentarea cărților și a albumelor de artă aflate în colecțiile bibliotecii – Biroul Împrumut pentru Adulți. De asemenea, vom asculta compoziții ale muzicienilor ieșeni sau care au studiat aici, selectate din arhiva Secției de artă și colecții speciale. Psiholog Adina Umaniuc de la Căminul pentru persoane vârstnice Bucium ne va prezenta câteva clădiri istorice ale bătrânului târg.

Câteva reprezentante din Corul senioarelor „Șogorițele”, de la Asociația AFECT, vor susține un scurt program artistic cu melodii inspirate de această temă.

Prin acest proiect ne propunem să valorificăm potențialul bibliotecii, prin deschiderea unor puncte de împrumut realizate în parteneriat cu centrele de cartier și căminele pentru pensionari și prin organizarea unor activități de recreere și informare destinate lor.

 Vă aşteptăm joi, 20 iulie 2017, începând cu ora 09.30, la  Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Bucium, Iaşi.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva