Lumina Magicului: de la Trăire la Sens

 

Afis II Traian Stanciulescu

Sâmbătă, 6 decembrie 2014, de la ora 12.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi se va desfăşura cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului BiblioZen (ediţia a 2-a). Tema abordată: „Lumina Magicului: de la Trăire la Sens” va fi susţinută de profesorul și cercetătorul Traian Dinorel Stănciulescu.

În cadrul întâlnirii se vor prezenta sensurile noţiunii de magic, ca expresie a „luminii vii”, precum și exemple ale magicului, de la tradițiile intuitive la tehnologia modernă. Un exercițiu practic va defini trăirea magicului ca parte a realului cotidian.

 

stanciulescuTraian Dinorel Stănciulescu este profesor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Doctor în Filosofie (specializarea logică/semiotică), Conducător de doctorat în domeniul semiotici și al creatologiei, Cercetător științific la Institutul Național de Inventică, Profesor asociat la Universitatea Internaționala AKAMAI din SUA.

 

Proiectul BiblioZen se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din zona curentelor spirituale contemporane şi se desfăşoară sub forma întâlnirilor lunare cu diverse teme din zona practicilor şi sistemelor spirituale, ale dezvoltării şi armonizării personalităţii. Iniţiat în noiembrie 2014, proiectul se află la a doua ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Preşedintele Asociaţiei „Om Nou, Conştiinţă Nouă”.

Vă aşteptăm sâmbătă, 6 decembrie 2014, de la ora 12:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, Nr. 8-10.

Participarea este gratuită.

Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi formularul online de mai jos:

buton-bibliozen1-2

 

 

 

 

sau solicitaţi formularul tipărit, la Centrul de Înscriere şi Referinţe al Bibliotecii (Bd. Ştefan cel Mare, Nr. 8-10).

 

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: bibliozeniasi@gmail.com.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva