Luc Besson, Artur şi Cetatea interzisă

artur-si-cetatea-interzisa_1_fullsize

Luc Besson, Artur  şi Cetatea interzisă, Bucureşti, RAO, 2006

Artur, Selena şi Moţ îşi continuă călătoria prin cele şapte ţinuturi. Trebuie să-l găsească pe bunicul Archi, dar M. Blestematul va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i împiedica pe cei trei să-şi atingă scopul. Îl va găsi oare la timp Artur pe bunicul lui? Va reuşi să câştige inima prinţesei Selena? Vor reuşi cei trei prieteni să treacă peste toate pericolele şi să salveze satul minimoşilor de duşmani?

Pentru a afla răspunsurile, însoţiţi-i pe Artur, Selena şi Moţ într-o aventură fantastică în inima oraşului interzis Necropolis!”Strigătul înfiorător, în duet, răsună până în strâfundurile celor şapte ţinuturi şi chiar mai departe, până la Necropolis. Selena întoarce capul, de parcă ar putea vedea strigătul care a trecut deformat, sărind din perete în perete. Artur ajunge la capătul firului de păianjen şi lunecă în spatele Selenei. Ascultă şi el, îngrozit, strigătul neomenesc, care se prelungeşte la infinit. Nici nu-şi închipuie că ar putea veni de la părinţii lui.- Bun venit în Necropolis! spune prinţesa surâzând discret.”

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva