Kazuo Ishiguro, Uriașul îngropat

Kazuo Ishiguro - Uriasul ingropat -

Kazuo Ishiguro, Uriașul îngropat, Editura Polirom, Iași, 2015

Prin Uriașul îngropat, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunând o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La câțiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbânda în fața saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii și zânele încă aprind imaginația oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină. Dar cel puțin au încetat războaiele crunte care măcinaseră țara ani de-a rândul, întreținute de ura înverșunată dintre cele două popoare. Peste toate pare să se fi pogorât ceața unei uitări stranii, iar trecutul tuturor și al fiecăruia în parte se mai poate alcătui doar din zvonuri, presupuneri și crâmpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi bătrâni britoni, Axl și Beatrice, pe care îi leagă o îndelungată și trainică iubire, hotărăsc să plece în căutarea fiului lor de mult uitat. Pe drum îi întâlnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan și pe bătrânul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, căutând fiecare să-și îndeplinească misiunea misterioasă, dar și să dezlege ițele propriului trecut neguros. Călătoria lor prin acel ținut al supranaturalului și al uitării este transpusă într-o elegie emoționantă despre memorie, înfrângeri, loialitate și răzbunare.

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva