Kazuo Ishiguro, Rămăşiţele zilei

ramasitele-zilei_1_fullsize

Kazuo Ishiguro, Rămăşiţele zilei, Iaşi, Polirom, 2012

E greu să vorbești despre Kazuo Ishiguro fără să amintești dubla lui moștenire culturală, japoneză prin naștere și britanică prin adopție – mai apropiate decât ai putea crede la prima vedere – care îi marchează atât stilul cât și subiectele romanelor sale. Povestit din perspectiva unui majordom autentic la Darlington Hall, Rămășițele zilei se situează evident la capătul extrem de british al spectrului său.

Romanul ia forma unui jurnal de călătorie, un tur cu mașina de câteva zile prin provincia engleză recomandată de atlasele de călătorie The Wonder of England. Dar ca orice jurnal care se respectă, din el aflăm mai mult despre posesorul lui decât despre regiunile pe care le vizitează. Stevens se lansează în lungi monologuri despre profesia de majordom, rememorează cele mai importante reuniuni la conacul Darlington Hall și munca diplomatică în care se implicase lordul Darlington în urma Primului Război Mondial pentru a ușura povara despăgubirilor cerute Germaniei și contactele din ce în ce mai apropiate ale lordului cu ambasadorul nazist, Herr Ribbentrop.

Ca și alte romane ale lui Ishiguro, avertismentul care rămâne din destinul singuratic al majordomului Stevens este să evităm să oferim necondiționat sprijinul unor idei și căi de acțiune sau cel puțin să ne reevaluăm constant aceste opțiuni, să le supunem unei critici lucide; în final avem o singură viață și nu vrem ca la sfârșit să rămânem doar cu niște rămășițe. – George B. Moga

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva