Judy Blume, Supercolţunaş

Judy Blume, Supercoltunas

Judy Blume, Supercolţunaş, Editura Arthur, București, 2013

Judy Blume (n. 1938) şi-a petrecut copilăria în oraşul Elizabeth, din statul New Jersey, inventând poveşti. Cele douăzeci şi patru de cărţi scrise de ea au câştigat peste nouăzeci de premii, însă cele mai importante sunt acelea acordate de tinerii cititori. Judy Blume locuieşte într-una din insulele situate de-a lungul Coastei de Est împreună cu soţul ei, George Cooper. Au trei copii mari şi un nepot.

Aventurile din Povestea unui omuleţ din clasa a IV-a continuă! (Povestea unui omuleţ din clasa a IV-a este primul volum dintr-o serie de cinci romane despre Peter, Colţunaş şi Sheila.)

Colţunaş, puştiul neastâmpărat care-i face viaţa amară fratelui mai mare, a crescut puţin,  dar asta nu înseamnă că necazurile lui Peter au luat sfârşit. Ba dimpotrivă, pentru că părinţii îi dau o veste care-l face să-şi dorească să plece de-acasă: vor avea încă un bebeluş… şi nu-i deloc exclus să-i semene leit lui Colţunaş.

„Sursa inspiraţiei pentru Colţunaş a fost fiul meu, Larry, aflat la vârsta când abia începuse să meargă. Dar ideea episodului cu Picurici [ţestoasa lui Peter] e luată dintr-o ştire. Nu vreau să stric surpriza lecturii, dar să spunem că Larry n-a făcut niciodată ce face Colţunaş în ultimul capitol al cărţii. Şi asta mă bucură foarte mult!” mărturisea Judy Blume.

Rezervă acum

 

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva