John Grisham, Theodore Boone: acuzatul

theodore Boone

John Grisham, Theodore Boone: acuzatul, Editura RAO, Bucureşti, 2013

Debordând de intriga și suspansul care au făcut din John Grisham cel mai bine vândut autor la nivel internațional și maestrul indiscutabil al thrillerului juridic, Theodore Boone îi va ține pe cititori cu sufletul la gură și îi va face să întoarcă pagină după pagină. În vreme ce tot orașul Strattenberg așteaptă noul proces al suspectului de crimă Pete Duffy, puștiul avocat începe să aibă probleme. A avut loc un jaf, iar Theo e acuzat. Reputația lui e în pericol, dovezile se strâng împotriva lui, așa că puștiul va face tot ce îi stă în putință să își demonstreze nevinovația, chiar dacă asta înseamnă să încalce unele reguli.

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva