Iubire fără CNP

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin şi Elena” și Asociaţia Umanitară „Il Chicco” – Iaşi vă invită marți, 14 februarie 2017, ora 10.00, să participați la activitatea „Iubire fără CNP ” din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.

Vom celebra iubirea de carte, de poezie, pentru cei de lângă noi și pentru natura a cărei reînviere o vom sărbători curând. În asentimentul acestei acțiuni, reprezentanții bibliotecii vor prezenta poezii despre carte, copii, bunici, aflate în cărțile: „O mie și una de poezii românești” și „Romanțe pentru mai târziu”. Poeții citați vor fi: Anton Pann, Virgil Carianopol, Tudor Arghezi, Grete Tartler, Ana Blandiana, Ion Minulescu, Octavian Goga, Marin Sorescu.

Seniorii și reprezentanții asociațiilor participante au pregătit pentru această întâlnire un scurt moment artistic cu următorul program: Nina Guzgan și Ileana Ciulu care vor interpreta cântece populare, Ioan Tănase va recita o fabulă, Grupul ARLECHINO va prezenta o scurtă scenetă şi Grupul de fete de la asociaţia „Il Chicco” – Cântece de primăvară.

 

Vă aşteptăm marți, 14 februarie 2017, începând cu ora 10.00, la sediul Centrul pentru persoane vârstnice – Direcția de Asistență Comunitară Iași, din Aleea Rozelor nr. 20.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva