Grădinița ALTFEL la Biblioteca ALTFEL

 

Într-o zi de 6 noiembrie 2017 din săptămâna ALTFEL a Grădiniței cu Program Normal nr.7 Iași, copiii, însoțiți de educatorii, părinții și bunicii lor, au ajuns la Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” Iași – biroul Împrumut pentru copii, pentru o incursiune în lumea poveștilor, citite cu voce tare, a cărților cu imagini colorate, răsfoite cu interes. Preșcolarii de grupă mică, mijlocie sau mare, dar și adulții prezenți au primit informații despre bibliotecă și colecțiile sale, cum pot deveni utilizatori adevărați, care sunt serviciile puse la dispoziția lor.

Ochii copiilor s-au deschis mari și fețele curioase au cercetat noul spațiu, în care atât de multe cărți le-au furat cu totul privirile. Am răsfoit cărți împreună, am citit povești și la final, cei cu permis la purtător au și împrumutat cărțile descoperite pe rafturile secției Împrumut pentru copii.

Mulțumim participanților iar cei care au lipsit sunt așteptați să descopere în bibliotecă, alături de colegii lor, minunatele povești și întâmplări ale copilăriei.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva