Emir Kusturica, Unde sunt eu în toată povestea asta?

p

Emir Kusturica, Unde sunt eu în toată povestea asta?, Iaşi, Polirom, 2015

Plecând la lectură de la faptul că i-am plăcut mereu filmele (mai ales „Pisică albă, pisică neagră”, „Underground” şi „Vremea ţiganilor”), m-am aşteptat la o lectură la fel de delectabilă. Aşa şi este, însă suntem şi în faţa unor surprize: vorbeşte prea puţin de filmele sale, de greutăţile de la realizare şi de dificultăţile de a lucra cu actorii (poate cu excepţia lui „Arizona Dream”), se concentrează asupra politicii iugoslave, evocă războiul din fosta federaţie din prisma relaţiilor cu rudele şi prietenii, dar şi din vâltoarea televiziunilor.

Kusturica este un excelent evocator al istoriei pe care a trăit-o, fiind născut în 1954, la doar un an după preluarea conducerii Iugoslaviei de către Tito, cel care a condus această ţară până la moartea sa în 1980, trăind în propria ţară până aproape de căderea comunismului, fiind un participant activ la evenimentele războinice de după 1990, partizan din informaţiile mele (pe care el încearcă, dar nu cu mare succes, să le devoaleze) al regimului Milosevic şi fan, de curând, al lui Vladimir Putin. Iată, de exemplu, ce comparaţii se făceau în copilăria sa, avându-l pe Tito în prim plan: „Pe strada noastră, atunci când un băiat lăuda frumuseţea unei fete, spunea: „Bă, frate, e frumoasă ca Tito!”. Iar când cineva dădea un gol nemaipomenit în vreun meci de fotbal, se comenta: „Ce gol! Tito gol!”.

Emir Kusturica este delicios în ceea ce scrie, reuşind să ne dezvăluie două lumi diferite: o lume apropiată nouă, cea din Sarajevo, în care greutatea vieţii din perioada comunistă a fost asemănătoare celei din România din acele timpuri, deşi faptul că ei erau „mai liberi” se vede de la o poştă. Din păcate însă, nu a lipsit mult şi necazurile adevărate au venit din prisma războaielor începute în 1992, a epurărilor etnice, a genocidului; pe de altă parte, lumea cinematografiei, despre care Emir povesteşte selectiv, fără a pune accentul la care ne aşteptam şi pentru care trebuie să căutăm cu atenţie printre rânduri şi pagini: prietenia cu Johnny Depp, premiile câştigate, dificultăţile de a trece de cenzură şi de a găsi finanţare la autorităţile din vremea lui Tito. O autobiografie agreabilă, citibilă, a unui regizor despre care dorim oricând să aflăm mai mult. – Jovi

Rezervă acum

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva