Edgar Lawrence Doctorow, Cartea lui Daniel

cartea lui Daniel

Edgar Lawrence Doctorow, Cartea lui Daniel, Editura Leda, Bucureşti, 2008

Apărută în 1971 şi nominalizată la National Book Award, Cartea lui Daniel a fost cea care i-a adus lui Doctorow consacrarea ca scriitor. Romanul se bazează pe un fapt istoric, judecarea şi execuţia lui Ethel şi Julius Rosenberg, comunişti americani care şi-au găsit moartea pe scaunul electric în 1953, după ce au dezvăluit Uniunii Sovietice secrete legate de armele nucleare. Povestea celor doi comunişti din epoca McCarthy, în roman purtând alte nume, este rememorată de fiul lor Daniel, mulţi ani mai târziu. Dincolo de pretextul istoric, Cartea lui Daniel este articulată pe conflictul dintre încredere şi trădare, pe care Doctorow îl foloseşte şi îl încorporează în fiecare aspect al cărţii, de la subiectul propriu-zis până la cel mai abstract simbol. Iar rezultatul este o carte de amintiri, dar şi o carte de investigaţie şi evaluare inteligentă a istoriei, o carte despre natura vinovăţiei şi a inocenţei, despre relaţia complicată dintre oameni şi naţiuni, o capodoperă politică, filosofică şi literară.

„O operă de artă aproape perfectă, iar arta la acest nivel nu poate aduce decât bucurie.” Joyce Carol Oates

„Remarcabilă… unul dintre cele mai frumoase romane.” Minneapolis Star Tribune

„Tulburătoare, splendidă, foarte emoţionantă.” Houston Post

„Un roman contemporan extraordinar, o operă uluitoare.” San Francisco Chronicle

Rezervă aici

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva