Concursul de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu”

Biblioteca Județeană Iași lansează Concursul de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu”Iniţiat în toamna anului trecut de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, concursul de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu” este în plină desfăşurare. După o primă etapă în care au făcut cunoscută iniţiativa Bibliotecii Judeţene în şcoli generale şi licee din municipiul Iaşi, în licee din judeţ (Paşcani, Târgu-Frumos, Hârlău, Podu-Iloaiei, Răducăneni, Cozmeşti), în cea de a doua etapă, redactorii Editurii Bibliotecii Judeţene urmăresc împreună cu profesorii coordonatori stadiul în care se află volumele şcolilor şi liceelor care au anunţat că vor participa la concurs.

La acest concurs participă elevi având vârsta cuprinsă între 10 şi 20 de ani (clasele V-XII), în cadrul unui colectiv coordonat de un profesor voluntar. Creaţiile literare, transmise sub forma unei cărţi şi trimise în condiţiile stabilite în regulamentul postat pe site-ul bibliotecii, vor fi însoţite de fişa de participare şi de acordul publicării, în cazul în care volumul va fi declarat câştigător.

Concursul se desfăşoară în perioada 15 octombrie 2013 – 31 mai 2014, după cum urmează:

Înscriere: 15 oct. 2013 – 15 aprilie 2014;

Jurizare: 15 aprilie – 30 mai 2014;

Premiere: 31 mai 2014, în cadrul Festivalului „Teodorenii – Sărbătoarea lecturii”.

Concursul nu are o tematică impusă. Unitatea şcolară va trimite organizatorului volumul colectiv propriu; textele vor fi în limba română, editate în word şi vor conţine diacritice. Numărul de semne va fi între 140.000 şi 260.000. Forma lucrării trebuie să fie cât mai apropiată formatului unei cărţi.

Juriul concursului va fi format din profesori, scriitori, publicişti şi redactori ai Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”.

Organizatorul va premia creativitatea, originalitatea, claritatea, corectitudinea în exprimare şi forma lucrării. Premiul constă în tipărirea volumului, acordarea drepturilor de autor pentru fiecare elev cuprins în volum şi o excursie pentru autorii incluşi în volumul premiat. Premiul special va fi acordat concurentului care are o lucrare deosebită, indiferent de volumul colectiv în care este prezentă.

Urând succes participanţilor, Biblioteca judeţeană aşteaptă cât mai multe volume colective de proză.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva