Concurs: „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu”

Miercuri, 31 mai 2017, de la ora 10.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași se va desfășura concursul de creație literară și plastică „LUMEA COPIILOR ÎN OPERA LUI IONEL TEODOREANU”.

Concursul este organizat de Liceul Tehnologic „Ionel Teodoreanu” Victoria,  judeţul Iaşi, în parteneriat cu: Biblioteca Județeană Iași, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi și Primăria Comunei Victoria. La concurs participă școli din județul Iași.

Ilustratorul liric al copilăriei şi adolescenţei, prezintă în scrierile sale, tărâmuri mirifice din viaţa fiecărui, limanuri către care revenim adesea fiecare dintre noi. Recitind opera lui Ionel Teodoreanu, elevii se pot plimba pe uliţa copilăriei, pot intra cu drag în casa bunicilor sau se pot retrage în paradisul medelenist. Proiectul județean propus își propune să contribuie la formarea laturii estetice a personalităţii umane, la dezvoltarea gustului pentru frumos, rezultatul fiind crearea unor compoziţii literare şi plastice originale cât și îmbogățirea culturii generale a elevilor prin cunoașterea vieții și operei lui Ionel Teodoreanu.

Concursul are 2 secțiuni: creație literară și creație plastică.

  • Vor fi testate atât cunoştinţele teoretice cât şi creativitatea şi abilităţile practice ale elevilor;
  • Aducerea la cunoştinţa profesorilor şi elevilor participanţi a regulamentului şi modului de desfăşurare a concursului

Prin acest concurs se urmărește încurajarea lecturii la nivelul claselor primare, gimnaziale şi liceale şi stimularea creativităţii elevilor în realizarea unor compoziţii literare şi plastice, crearea oportunităţii de colaborare între şcolile participante la concurs și formarea abilităţii în rândul elevilor de a transforma în imagini texte literare.

La jurizarea Secțiunii Pictură vor participa studentele la master Bianca Irimia și Sabina Drânceanu de la Universitatea de  Arte, Facultatea de Arte vizuale și design.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva