Clubul de lectură „Să citim împreună: Viața secretă a albinelor” și premiile Concursului de volume colective de proză

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași vă invită la Clubul de lectură „Să citim împreună”. Cartea propusă pentru dezbatere este „Viața secretă a albinelor” de Sue Monk Kidd (2006, Editura RAO; 2016, Editura Polirom; ambele ediții au ca traducător pe Victor Ghiga).

Întâlnirea clubului va avea loc marți, 13 iunie 2017, începând cu ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” (Casa de Cultură a Sindicatelor Iași, Bd. Socola nr. 34) și va fi moderată de prof. Mihaela Vlioncu (Colegiul Național „Emil Racoviță”). Iniţiatorul şi coordonatorul general al proiectului este Conf. univ. dr. Emanuela Ilie de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, didactician al limbii şi literaturii române, invitat permanent al întâlnirilor.

Cu aceeași ocazie va avea loc decernarea premiilor pentru cel mai bun volum și pentru cea mai bună proză a ediției cu numărul 4 a Concursului de volume colective de proză pentru elevi „Ionel Teodoreanu”. Premiul cel mare (Premiul pentru cel mai bun volum) constă în publicarea volumului, acordarea drepturilor de autor pentru fiecare elev cuprins în volum și o tabără de vară pentru autori incluşi în volumul premiat. Juriul, alcătuit din scriitori și universitari ieșeni, va premia creativitatea, originalitatea, claritatea, corectitudinea în exprimare și forma lucrării.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva