Clubul de lectură „Să citim împreună… la Festivalul Teodorenii”

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi organizează o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Să citim împreună”, joi, 7 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” (Casa de Cultură a Sindicatelor Iași, Bd. Socola nr. 34, etaj 1), care va fi moderată de conf. univ. dr. Emanuela Ilie de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (iniţiatorul şi coordonatorul general al proiectului, invitat permanent al întâlnirilor), prof. Antonina Bliorț (Colegiul Național Iași) și prof. Elena Mănucă (Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași).

Întâlnirea se desfășoară în cadrul ediției a IV-a a Festivalului „Teodorenii”, motiv pentru care una dintre cărțile propuse pentru dezbatere este volumul I al romanului „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu. Cea de a doua carte este „Inocenții” de Ioana Pârvulescu, apărută în 2016 la Editura Humanitas.

Clubul de lectură „Să citim împreună!” este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași. Activităţile clubului se desfăşoară lunar, la Filiala „Ion Creangă”, iar formula de lucru constă într-o îmbinare de alternative metodologice (atelierul de lectură, cercul de lectură şi cenaclul literar), care, din perspectiva specialiştilor în didactica lecturii, asigură dimensiunea interactivă a acestui demers formativ şi implicit stimulează apetitul pentru comunicarea competentă şi degajată despre textele literare. Textele propuse spre dezbatere nu fac parte din bibliografia școlară obligatorie, însă sunt adecvate vârstei, gustului şi orizontului de aşteptare specific cititorilor de 11-15 ani de secol XXI.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva