Clubul de lectură nu intră în vacanță

 

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași derulează vineri, 23 iunie 2017, ora 10,00, în Centrul de Plasament al Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iași împreună cu copiii coordonați de  profesor Gabriela Vrabie (director adjunct al liceului) un nou atelier creativ de lectură: Clubul de lectură nu intră în vacanță în cadrul proiectului educațional terapeutic: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine!.

Clubul de lectură nu intră în vacanță se va desfășura sub forma unor ateliere – grup în care vor fi primordiale trei atribute conform triunghiului cunoaşterii: cartea, lectura și biblioteca. Voluntarii implicați în acest proiect vor citi și dialoga cu copiii în mod deschis, transparent pentru dezvoltarea personalității copiilor, prin care se urmărește stimularea creativității și a mobilității de gândire a acestora, precum și dezvoltarea abilităților de interpretare a unui text, ori cele de vorbire în public.

La Clubul de lectură ne propunem cititul ca un mod plăcut de a petrece timpul alături de ceilalți. Cititorii, prin bucuria de a ști și a cunoaște mai multe, bucurie care este cel mai ușor de dobândit, au la îndemână cărțile – prieteni fideli care îi așteaptă răbdători la bibliotecă și care, iată, din când în când, le ies în întâmpinare.

Centrul Diecezan Caritas Iași – Centrul de Resurse pentru Familii este partenerul principal în acest proiect care se implementează pe durata a 12 luni (2017- 2018). Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva