Carte și tradiție românească: „Spectacolul nunților”

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, în parteneriat cu Asociația „AFECT”, organizează duminică, 5 februarie 2017, de la ora 14.30, la Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin şi Elena” Iași, o manifestare specială legată de obiceiurile și tradițiile populare românești: „Spectacolul nunților”.

Cu această ocazie, Corul „Aletheia”, deținător a numeroase premii internaționale, printre care și Marele Premiu la Concursul Internaţional de la Grodno, va susține un concert de muzică corală.

Reprezentanții Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” vor prezenta cartea „Spectacolul nunților” de Ioan Meițoiu, aflată în colecțiile bibliotecii.

Manifestarea are loc în cadrul proiectului „Carte și tradiție românească” al Bibliotecii Județene, care își propune să încurajeze cunoașterea, cultivarea și prezervarea tradițiilor românești, cu precădere a celor din zona Moldovei.

Vă aşteptăm, duminică, 5 februarie 2017, de la ora 14.30, la Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin şi Elena” din Bucium.

Informații suplimentare puteți obține pe pagina: www.bjiasi.ro

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva