„Cămara lui Păstorel”: jurizarea și premierea câștigătorilor concursului de conserve tradiționale românești

camara_pastorel_jurizarea_premierea_concurs_conserve_traditionale_romanesti_6

Sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la Ospătăria „Ulița Veche” din Pasajul „Sf. Vineri” de la Hala Centrală a avut loc jurizarea și premierea câștigătorilor ediției a II-a a concursului de conserve tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel” – eveniment inclus în cadrul Festivalului „Teodorenii”.

În concurs au fost înscrise 43 de produse: 19 pentru secțiunea sărat și 24 la secțiunea dulce.

Cele 43 de creații gastronomice înscrise în concurs, grupate în două secțiuni, „Dulce” (cu 24 de produse) și „Sărat” (cu 19 produse) au fost degustate de un juriu condus de Marius Cristian (cunoscutul blogger culinar „Costăchel”), Gabriel Toma și Mihai Hăisan (bucătar și proprietarul Ospătăriei „Ulița Veche”). Aspectele avute în vedere au fost calitatea gastronomică, aspectul vizual, diferențele specifice (ingrediente, prezentare), cât și denumirea, clasamentul final fiind următorul:

Secțiunea „Sărat”:

Locul I – Salată de fasole și ciuperci „Fasolciurpecată”,realizată de Constantin Andrei Ciobănașu;

Locul al II-lea – Zacuscă de legume „Legumzacuscată”, realizată de Dorina Mihăiță;

Locul al III-lea – Salată de ardei iuți „Salardeiată”, realizată de Rodica Ciobănașu.

Mențiuni:

Florența Olaru pentru gogoșari în oțet „Gogooșețată”;

Loredana Șeremet pentru tocanade legume „Legumtocănată”;

Gabriela Scurtu pentru zacusca de ciuperci „Ciuperzacuscată”;

Cătălina Mihaela Didilescu pentru zacusca „Arome de toamnă cu iz de altă dată”;

Premiu special: Mălina Florentina Clapon pentru „Murături asortate de la Lelițe adunate”.

Secțiunea „Dulce”:

Locul I – Peltea de nuci și struguri „Strunupeltezată”, realizată de Emilia Picincu;

Locul al II-lea – Dulceață de cireșe amare „Dulceamareiată”, realizată de Liliana Parfene;

Locul al III-lea – Gem de roșii „Roșgemată”, realizată de Ionela Ciobănașu.

Mențiuni:

Daniela Secară pentru dulceața de nuci „Nucidulcinate”;

Georgeta Gheban pentru dulceața de căpșuni „Dulce ca iubirea”;

Maria Marcu pentru dulceața de ardei iute „Dulceardeiată”;

Maria Huideș pentru pelteaua de gutui „Gutuiată”.

Premiile au fost oferite de sponsorii concursului: Editura Vasilianaʼ98 și SC ApaVital SA Iași și au constat în vase și ustensile de bucătărie.

Atmosfera a fost întreținută de o suită de cântece populare din zona Moldovei interpretate de Corul Aletheia.

Mulțumim pentru sprijin domnului Mihai Hăisan și Ospătăriei „Ulița Veche”.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva