BiblioZen: Psihologia banilor

Duminică, 5 martie 2017, a avut loc workshopul „Psihologia banilor”, eveniment din cadrul proiectului BiblioZen, ediția nr. 4. Lăcrămioara Cojocaru a vorbit celor prezenți despre componenta psihologică din procesele de câștig, economisire, pierdere, investiție, subliniind totodată importanța educației financiare și a autodisciplinei necesare în vederea atingerii și menținerii succesului financiar. Invitata acestei întâlniri a subliniat faptul că succesul financiar este strâns legat de practicarea generozității, cunoașterea și consolidarea unui grup social amplu și determinarea în atingerea obiectivelor personale. Expunerea acestor cunoștințe a fost completată de dialogul inițiat de psihologul Luminița Dana Leonte, menit să pună în lumină cele mai frecvente întrebări și nelămuriri pe care le avem cei mai mulți dintre noi referitoare la acest domeniu.

Publicul a avut ocazia exersării abilităților de comunicare și cooperare cu persoane noi, în cadrul unui exercițiu practic.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva