BiblioZen – Ediția a IV-a: „Romantismul, povestea preferată a femeii”

afis-bibliozen-romantismul

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în colaborare cu Asociația „Om Nou, Conștiință Nouă” (OMNOCON), invită publicul duminică, 6 noiembrie 2016, începând cu orele 12.00, la Sala de lectură, la workshop-ul gratuit: „Romantismul, povestea preferată a femeii”, susținut de psiholog clinician Lăcrămioara Cojocaru. Cu acest workshop deschidem cea de a patra ediția a proiectului BiblioZen, ale cărui întâlniri de vor desfășura lunar, începând cu luna noiembrie 2016 şi continuând până în luna mai 2017. Proiectul are ca scop îmbogăţirea ofertei Bibliotecii cu un cadru de întâlnire, informare şi interacţiune pentru membrii comunităţii interesaţi de curentele spirituale de gândire contemporană. Totodată, urmărim sondarea interesului publicului pentru diverse tematici şi personalităţi din zona curentelor spirituale, pentru a ajusta oferta de carte  şi a dezvolta colecţiile  Bibliotecii.

Așadar, dacă ești în căutarea romantismului, s-ar putea să găsești în acest workshop o ocazie de a afla lucruri noi sau de a valida lucruri deja cunoscute în ceea ce privește o mai bună conştientizare a ceea ce îți dorești într-o relație romantică, acceptarea şi valorificarea potenţialului romantic personal; cum să aduci și să menții romantismul în viața ta; tehnici de aprindere a „flăcării romantismului”; relații romantice de calitate, vă invităm să completați formularul de înscriere online la adresa: http://evolutieintegrativa.ro/486-22/

 

 „BiblioZen” se desfăşoară în cadrul proiectului „Viață și spiritualitate” al Bibliotecii Judeţene, se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din zona curentelor spirituale contemporane şi se desfăşoară prin întâlniri periodice în care se dezbat diverse teme din zona practicilor şi sistemelor spirituale, ale dezvoltării şi armonizării personalităţii. Iniţiat în noiembrie 2013, proiectul se află la a patra ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Vicepreşedintele Asociaţiei „Om Nou, Conştiinţă Nouă”.

 

Vă aşteptăm duminică, 6 noiembrie 2016, începând cu orele 12.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Bd. Ștefan cel Mare nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin.

Participarea este gratuită.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: bibliozeniasi@gmail.com.

comentarii (1)

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva