Biblioteca de vacanță la Filiala „Ionel Teodoreanu”

Cu gândul la vacanță și la locurile minunate de petrecere a vacanței de vară, micii utilizatori ai Filialei „Ionel Teodoreanu” s-au adunat la o nouă sesiune de întâlniri din cadrul programului Biblioteca de vacanță.

Am început săptămâna cu o călătorie într-un safari imaginar alături de Tafiti și puiul de elefant. Marți ne-am adăpostit de căldura de afară citind Copiii pădurii și am transpus în imagini lumea minunată a spiridușilor de pădure. Miercuri am depășit alte provocări alături de Balerina cu părul de aur, învățând alături de ea că prin muncă și încredere în sine putem realiza orice vis. Joi am lecturat și trăit împreună cu Sindbad marinarul faptele curajoase ale bravului matelot și, bineînțeles, ne-am construit propriul vapor. Și după un asemenea efort, vineri ne-am odihnit vizionând filmul Trolii.

Vă așteptăm și săptămâna viitoare la Filiala „Ionel Teodoreanu” cu povești noi și pline de surprize, de luni până vineri, începând cu ora 10,00!

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva