Biblio-Școala de pietoni, Ediţia a II-a

BIBLIO-ȘCOALA DE PIETONI

(ediția a II-a)

 Iași, 2016/2017 – Proiect Educaţional

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi este o bibliotecă publică structurată în conformitate cu profilul său enciclopedic şi are menirea de a fi la dispoziţia comunităţii prin serviciile şi programele oferite, venind în întâmpinarea nevoii de informare, educare şi recreere a cetăţenilor. În epoca informaţiei, totul se desfăşoară într-un ritm alert. Biblioteca, instituţie prin tradiţie conservatoare, este supusă unei presiuni sociale şi culturale intense, menirea sa ca instituţie de cultură şi educaţie fiind extinsă prin servicii moderne de informare şi consiliere.

Prevenirea criminalităţii reprezintă o prioritate în activitatea Poliţiei Române realizată în scopul apărării valorilor protejate de lege, respectiv viaţa, integritatea şi sănătatea persoanei, avutul public şi privat, asigurării ordinii şi liniştii publice şi al combaterii faptelor ilicite. Prin intermediul acestui proiect este necesar acest gen de activități de informare în parteneriat alături de specialiști din cadrul Bibliotecii Județene Iași.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este singura organizație umanitară din țară care, în conformitate cu legea 139/1995 modificată și completată de Legea nr. 524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protecția civilă, HG 2288 din 2004, are atribuții clare ca auxiliară a autorităților publice, mai ales în domeniu prevenirii și intervenției în caz de dezastre.

Obiectiv general: creşterea gradului de promovare şi dezvoltare a unui comportament antivictimal şi antiinfracţional în rândul elevilor din municipiul Iaşi și a unei conduite social-educaționale privind importanța atitudinii preventive în trafic precum și informarea corectă a grupului-țintă în eventualitatea unui dezastru și acordarea primului ajutor ce se poate face și cum să acționăm vs. de modalitățile cultural-educative de petrecerea timpului liber în spațiul unei biblioteci.

Descrierea proiectului

 

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva