„Biblia pierdută” – vedeta Târgului Internaţional Gaudeamus

16

Vedeta Târgului Internaţional Gaudeamus, cartea Biblia pierdută, de Igor Bergler va fi lansată la Iași, în cadrul Festivalului „Teodorenii”

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Editura RAO a participat la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2015, organizat de Radio România, cu 15.000 volume, din care 100 de titluri noi. Și la ediţia din acest an, titlurile Editurii RAO au fost printre cele mai căutate.

Votul publicului – peste 125.000 de vizitatori, conform unui comunicat de presă al organizatorului – a desemnat Editura RAO pe locul al II-lea în topul editurilor, iar volumul Biblia pierdută de Igor Bergler drept cea mai căutată carte a târgului.

Biblia pierdută este incontestabil cartea eveniment a anului, bestsellerul acestei toamne. Romanul este deja tradus în engleză, traducătoarea Jean Harris pregătind versiunea pentru piața americană. În cele două luni de când a fost publicată, cartea a depăşit 25.000 de exemplare vândute.

Romanul lui Igor Bergler va fi lansat și la Iași în prezența autorului.

Evenimentul va avea loc joi, 26 noiembrie 2015, cu începere de la ora 16.00, la Galeriile Pod Pogor. Alături de autor va fi prezent Ovidiu Enculescu, directorul general al Grupului Editorial RAO.

Cititorii sunt așteptați cu reduceri considerabile și cadouri.

Bilanț Gaudeamus 2015:

Cel mai bine vândute trei titluri:

  1. Biblia pierdută, de Igor Bergler
  2. Ordinea Mondială, de Henry Kissinger
  3. Moda. Istoria completă, de Marnie Fogg

Cel mai bine vândute trei titluri pentru copii şi tineri:

  1. Enciclopediile Larousse: Spune-mi DE CE?, Spune-mi UNDE?, Prima Enciclopedie Larousse, Marea carte a invenţiilor
  2. Moştenitoarea focului, de Sarah J. Maas
  3. PAX, de Åsa Larsson şi Ingela Korsell

Cel mai apreciate trei evenimente:

  1. Lansarea cărţilor Bălciul de argint şi Jocuri de nenoroc, de Stefan Mitroi
  2. Lansarea cărţii Zece ani răi, de Mugur Ciuvică
  3. Lansarea cărţii Costel Constantin: un actor printre rolurile sale, de Ioana Bogdan

 

 

 

 

 

 

 

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: programe@bjiasi.ro.

 

Festivalul „Teodorenii” este o manifestare complexă ce se va desfăşura pe parcursul a trei zile (25, 26 şi 27 noiembrie 2015) organizată de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu instituţii reprezentative din domeniul cultural şi educaţional. Scopul festivalului este celebrarea contribuției deosebite a celor doi frați Teodoreanu, Ionel și Păstorel, la viața culturală ieșeană, concomitent cu punerea în valoare a genurilor literare în care au excelat cei doi și a modului „moldovenesc” de viață descris în opera lor. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc dezbateri, spectacole de teatru, concursuri de creație plastică și literară pentru elevi, întâlniri ale scriitorilor invitați cu liceeni, expoziții tematice, prima ediție a Convenției Editorilor, Creatorilor și Traducătorilor de Ficțiune de Gen, ateliere profesionale în domeniul biblioteconomiei și un maraton epigramistic. Aceste manifestări vor aduce în faţa publicului universitari, scriitori, bibliotecari, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali. Toate acţiunile din festival vizează publicul tânăr şi foarte tânăr, în primul rând, alături de care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de artă.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva