Magia științei

Luni, 29 mai 2017, de la ora 13.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a desfășurat activitatea finală a proiectului „Magia științei”, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.
Echipele din concurs: „Campionii”, „Vulturii Cerului”, „Pufoșeniile”, „Cheile Misterului”, „Micii Matematicieni” au participat la cinci confruntări pe subiecte de logică și matematică și au prezentat cinci poezii care conțineau cuvintele: matematică, logică, carte.
Această secțiune a concursului a fost jurizată de către redactor Bogdan Mandache și editor Florin Busuioc.
Alături de profesor Bronia Panainte, elevii au selectat exercițiile din cărți de matematică din colecțiile bibliotecii – Biroul Împrumut pentru Copii.

Redăm mai jos creațiile elevilor:

Vulturii Cerului

Matematica e ușoară,
Dacă știi să numeri
Până la 22 și înapoi.

La ora de mate, am deschis o carte
și în ea scria:
„Nota zece e a ta!”

Logica e frumoasă,
Dacă nu o faci la masă!

Micii Matematicieni

Logica matematicii de vrei să o știi,
Multe cărți în mintea ta se vor tipări.
Fiecare matematician va ști,
Dacă multe cărți va citi.
În față va avea cifre infinite
Și operații nesfârșite,
Calcule de ai să faci, cadoul matematicii ai să-l desfaci!

Pufoșeniile

Dacă nu ai carte,
Nu ai parte.
Matematica este muzica rațiunii,
Când o îmbini cu logica devine un tărâm imaginar!
Cheile Misterului

Dintr-o carte vei afla,
Misterele matematicii.
Și întruna vei zbura,
Printre norii logicii.

Campionii

Când faci matematică,
Este multă logică.
Este ca o carte,
Ce minune împarte.

Când faci împreună cu mine,
Matematica e o bucurie,
Ce minuni împarte,
De care nimeni nu se poate desparte.

Ca o floare deschisă,
Demult înflorită,
Nu vrem să fie ofilită,
Dintotdeauna iubită.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva