25 noiembrie – Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii

La nivel mondial, datele statistice confirmă că violența domestică nu este doar o realitate, ci devine chiar un flagel. 35% dintre femeile din lumea întreagă s-au confruntat cu o formă de violență fizică și/sau sexuală. Potrivit unui studiu publicat de unwomen.org, în  România situația este și mai gravă, 70% dintre femei au fost supuse violenței fizice în timpul vieții.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluția din 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie drept Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, la ordinele preşedintelui Rafael Trujillo (1930-1961), a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană.

Violenţa împotriva femeilor este recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme ale tuturor timpurilor, drept pentru care ONU invită guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să organizeze activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.

Expoziția este parte a campaniei inițiate de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva