1 iunie de poveste

Miercuri 31 mai 2017, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – secția Împrumut pentru copii, s-a desfășurat sărbătoarea BOOK-uria lecturii, dedicată Zilei Internaționale a  Copilului. De la lectură am plecat, în pași de dans, să recităm poezii, să cântăm… vocal sau instrumental. Toate momentele artistice au fost susținute bineînțeles de copii și aplaudate de părinți, bunici și bibliotecari. Participanții artiști au fost fie de la Palatul copiilor Iași (Elena Costăchescu, Nicola Luchian, Anastasia Necula), pregătiți de d-na profesor Anca Apetroaie, fie de la Grădinița  cu  Program Normal  nr. 21 Iași, respectiv Grădinița „Sf. Sava” Iași, fie de la Asociația KASTA MORRELY. Chiar dacă e clasică , muzica tot încântă, astfel încât  i-am cooptat în programul nostru pe David Știfii (Colegiul Național „Octav Băncilă” Iași) și Sebastian Adam (Școala Elena Cuza Iași); violoncelul respectiv pianul la care au interpretat cei doi au adus liniște și calmă bucurie  printre cei din public. Plusul pozitiv din această zi a venit și de la păpușa Pogany care, alături de  Ilinca Istrate – actor păpușar, a împărțit strângeri de mână și dulciuri copiilor pe care i-a cunoscut.

Și pentru că, la final trebuia să ne înviorăm, am învățat de la Alex Ignat (Club Quasar Dance), câțiva pași de street dance. Toți copiii, dar și cei care au simțit o parte din copilărie vie în sufletul lor s-au distrat, iar momentele artistice au fost completate cu mici daruri: cărți, semne de carte, magneți  personalizați, diplome și baloane.

Mulțumim participanților și… LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!

posteaza un comentariu

noutati pe rafturi

Noutăţi pe rafturile bibliotecii

Arhiva